Privit în ansamblu, teritoriul judeţului se caracterizează în cea mai mare parte printr-un relief larg vălurat cu interfluvii colinare, deluroase, dezvoltate pe depozite miocene monoclinale (uşor înclinate spre sud – est), cu interfluvii paralele, orientate nord-vest, sud-est, separate prin văi cu lunci largi şi pline cu iazuri.
          Partea vestică a judeţului este formată din dl. Siretului, care fac parte din podişul Sucevii. Se desfăşoară între Câmpia Moldovei şi valea Siretului pe circa 130 km. (depăşeşte limita vestică a judeţului), având lăţimi cuprinse între 10 – 20 km. Se prezintă ca o succesiune de masive înalte şi înşeuări largi, care se explică atât prin alcătuirea geologică, cât şi prin acţiunea diferenţiată a factorilor denudaţiei.
           În cuprinsul masivelor deluroase, înălţimile de 400 – 500 m. sunt destul de frecvente, ajungându-se la 587 m. în Dealul Mare – Tudora (cota maximă din întreg Podişul Sucevei). Acestea sunt bine puse în evidenţă datorită prezenţei Culoarului Siretului şi suprafeţelor joase din Câmpia Moldovei. Energia maximă, faţă de aceste unităţi exterioare, ajunge până la 300 – 350 m.
           În extremitatea nordică a culmilor înalte de pe stânga Siretului se află masivul Bour, cu altitudinea de 470 m. în dl. Pietriş, de lângă Dersca, deal ce se continuă peste graniţele ţării. Spre nord – est se prelungeşte cu pintenul deluros al Ibăneştilor (385 m. în dl. Măgura) iar spre sud, coboară până în valea largă a Bahnei.
            La vest de Dorohoi, relieful culmilor dinspre Siret îşi reduc simţitor înălţimea, chiar sub 300 m., aici schiţându-se Şaua Lozna. Partea cea mai coborâtă a acesteia este ocupată de un şes mlăştinos, aproape lipsit de scurgere, în cuprinsul căruia se găseşte zăcământul de turbă de la Lozna.
            La sud de Lozna, relieful se înalţă din nou sub forma unui masiv deluros, culminând în dl. Hăpăi (Masca) cu 426 m., precum şi alte câteva vârfuri înşirate pe direcţia nord-vest, ce depăşesc 400 m.: Vârfu Câmpului, Ionăşeni şi Poiana – Brăeşti.
             De aici, până la Vorona, urmează un sector mai coborât, format din culmi teşite, ale căror altitudini trec rar de 350 m., văi largi şi puţin adânci, o adevărată,,poartă,, care face legătura între Culoarul Siretului şi zona joasă a municipiului Botoşani, numită Şaua Bucecea.
            Această înşeuare este străjuită spre sud de Dealul Mare – Hârlău, format din doi lobi inegali, între care s-a sculptat bazinul superior al Bahluiului. Culmea sudică este reprezentată prin dl. Holm (556 m.). Culmile larg boltite, cu altitudini de 400 – 500 m., prezenţa unor platouri structurale deosebit de largi, cueste priporoase şi văi adânci, constituie principalele sale caracteristici morfologice.
             Câmpia Moldovei ocupă ¾ din teritoriul judeţului. Are o înfăţişare generală larg vălurată, situată cu 200 – 300 m. mai jos decât partea superioară a ramei înconjurătoare.
             Deşi reprezintă o individualitate geografică bine conturată, în Câmpia Moldovei există totuşi diferenţieri de peisaj, care se constituie în subunităţi de diferite ordine. Se pot deosebi două compartimente: Câmpia Jijiei superioare şi a Başeului şi Câmpia Jijiei inferioare şi a Başeului.
            Câmpia Jijiei superioare şi a Başeului ocupă teritoriul de la nord de linia localităţilor Nicolae Bălcescu – Chiţoveni – Prisăcani – Hlipiceni – Ringhileşti – Ilişeni, caracterizându-se printr-un facies petrografic argilo – nisipos şi argilo – marnos, acoperit cu pături subţiri de luturi loessoidale eluviale.
            În interiorul ei, se diferenţiază: Câmpia deluroasă a Săvenilor, în care sunt cel mai bine reprezentate trăsăturile morfologice menţionate pentru întreaga parte nordică a Câmpiei Moldovei; depresiunea Dorohoi – Botoşani, în lungul limitei vestice a câmpiei, cu lărgimi de 10 – 15 km., constituită din platouri joase (sub 200 m.), puţin fragmentate, caracteristici de câmpie; culmile calcaroase Ripiceni – Stânca, ce ocupă o suprafaţă redusă pe dreapta Prutului, între Mitoc şi Stânca (25 – 30 km.), în al cărui peisaj se înscriu câteva stânci izolate, formate din calcare recifale bugloviene (Liveni – Ripiceni – Stânca), abrupturi, mici văi şi albii încătuşate (valea Ghireni, la Mitoc, valea Volovăţului, la nord de Ripiceni).
            Câmpia Jijiei inferioare şi a Başeului dispune de o constituţie petrografică în care predomină marnele, cu intercalaţii nisipoase. Relieful deluros este mai coborât; înălţimile medii sunt cuprinse între 100 şi 150 m. iar cele maxime, de peste 200 m., apar cu totul izolat (dl. Dumbrava – Hodora, 240 m., dl. Turia – Rădeni, 230 m.).
             Întreaga gamă de forme de relief, pe teritoriul judeţului Botoşani, se desfăşoară între altitudinea de 587 m. din Dealul Mare – Tudora şi 54 m. în lunca Prutului, la sud-est de Santa Mare.